Copiii, sub povara temelor! Ce spun nemții?
Recunoaşteţi personajul: ochi încercănaţi, privire obosită, uşor iritat, pe care dacă îl întrebi ce-a făcut aseară îţi răspunde sec „Lecţii!”. Este prototipul părintelui care, la serviciu fiind, de la ora la care ştie că trebuie să fi ajuns copilul acasă de la şcoală începe tirul telefoanelor de control având pe buze întrebările: „Ai mâncat?”, „Te-ai apucat de lecţii?”, „La ce ai de scris?”, „Ce ore ai mâine?”, „Eşti sigur?! Nu ai şi la altceva?”. Este părintele implicat până peste cap în programa şcolară a copilului, care îl urmează pas cu pas, dornic de performanţe mai mari din partea elevului, dar conştient că uneori/adesea profesorii exagerează cu cantitatea de teme, de lecţii, de materie pe care sunt nevoiţi şcolarii să o parcurgă acasă. Poate că, în sinea lui, părintele este încă marcat dacă nu chiar traumatizat de gestul radical cu care, când era, la rându-i elev, mama sau tatăl lui îi rupeau foaia din caiet punându-l să scrie din nou mai frumos, mai citeţ, mai fără greşe