My blog Munteanu

Tudor Arghezi – Toamna Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte. Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani. Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani. Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins. Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins. Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut. Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii… Privirea intarzie pe panglicile rochii. Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd… Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert. Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange? Apusul isi intoarce cirezile prin sange. O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut - Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut. Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data S-aplec la sarutare o frunte vinovata Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua. Si cum scoboara noaptea