O poveste cu cafea, cola și vin din 1990. Sau cum puteai deveni paranoic după mineriadă
O poveste cu cafea, cola și vin din 1990. Sau cum puteai deveni paranoic după mineriadă de GABRIEL LIICEANU Iată-mă, aşadar, revenit în biroul meu. În aceeaşi dimineaţă mi-a telefonat Petre Roman, cu o voce viril-catifelată – era prim-ministru atunci –, vrând să se asigure, vezi Doamne, că invadarea sediului Humanitas din luna iunie nu avusese urmări grave. Apoi, puţin după aceea, îmi telefonează Andrei Pleşu (era ministru al Culturii), spunându-mi că Măgureanu voia să ştie dacă mă poate suna şi dacă – Pleşu ce credea? – voi răspunde sau nu la telefon. „Am spus că eşti un om civilizat şi că n-am nicio îndoială că o vei face.“ Mă sună. Mă întreabă dacă am putea sta de vorbă şi unde anume: la el la birou? Sau la sediul Editurii Humanitas ? M-am gândit că e mai bine ca directorul SRI să nu apară la Casa Scânteii şi nici în editura proaspăt vandalizată. „– Prefer să vin eu“ , i-am spus, „şi, dacă se poate, împreună cu domnul Pleşu“ . Voiam, pe de o parte, profitând de ocazie